Biserica o afacere

Weekendul acesta am avut plăcerea să cunun doi oameni minunați. De câțiva ani cochetez cu fotografia și filmatul pe la nunți, ar fi trebuit să știu pas cu pas tot demersul, dar n-a fost chiar așa, emoțiile m-au copleșit încă de dimineață. Trebuie să-l primim pe ginerică și cu vin? Trebuie să aranjez mașina, să mai fac câteva cumpăraturi. Ce să le spun musafirilor când vor veni? Maimuțica din capul meu nu-mi dădea pace. Pe lângă toate astea cel mai mult mă frământa ideea că la ceremonia religioasă mi se vor cere bani extra. În ciuda faptului că am plătit 160 lei ceremonia plus 50 de lei donația impusă, știam că mai vor bani, nu știam cât dar oricât ar fi fost vroiam să îi pun în plic mirilor, nicidecum să-i las acolo.

După plimbări prin oraș, gătitul miresei și ședința foto în parc am ajuns și la biserică. Nici nu am intrat bine în curtea bisericii, vine soția să-mi ceară 10 lei că trebuie să plătesc 5 lumânări. Stau puțin pe gânduri și scot 10 lei din buzunar, hai să nu pornesc cearta din prima, imi zic.

Intrăm în biserică, acolo îmi prinde cealaltă lumânare sub pretextul că face fum lumânarea mare, iar picturile sunt afectate. Sigur, spun eu, cunosc problema. Se desfășoară slujba normal, cântări, coroane, vin, pișcot ca oricare altă ceremonie. Știu că pot fi ceremonii emoționante și în biserici, din păcate asta nu mi s-a părut, poate din pricina emoțiilor că va trebui să scot bani la sfărșit, nu știu. Ce știu e că mi-aș fi dorit foarte mult ca finuții să se bucure de o ceremonie emoționantă și memorabilă, și regret că nu am putut să le ofer asta.

Se apropie finalul, preotul spune câteva cuvinte despre taina căsătoriei care de fapt "e o taină și nu se pot spune prea multe" și le înmânează certificatul de căsătorie mirilor. E bine, îmi zic, nu trebuie să mai intru după el, poate nici bani nu mai vor. Nu termină maimuțica de zis, ca aud o voce, ”nasu` veniți puțin”, erau dascălii. E clar, mă duc la ei și-mi spun că trebuie să le dau câte 50 de lei și preotului 100. M-a cuprins o stare de nervozitate de nu am mai avut rabdare să ascult până la capăt și le spun că am plătit. În urma discuției rămâne că nu e obligatoriu să plătesc așa că le mulțumesc frumos și mă întorc să le mulțumesc invitaților pentru prezentă.

În timp ce salutam lumea, încercam să mă calmez și să-mi reintru în rol dar dascălii mă priveau ca pe un criminal, privirile lor ma străpungeau și îmi dădeau o stare de disconfort. E bun îmi zic, nu le convine, asta e, încerc să evit contactul vizual și-mi văd de treabă, eu sunt aici să mă bucur de eveniment, să fiu vesel și zâmbitor.

Ieșim afară, aruncăm porumbeii, facem fotografii, totul începuse să revenină la normal, dar privirile mă străpungeau în continuare din ușa bisericii, totuși încercam să deven imun. Vine un copil cu găleata de apă la mine și-l rog să nu insiste cu acea găleată, nu cred că eu trebuie să hotărăsc dacă să o lovească cu piciorul sau nu mirii.

În drum spre restaurant mă laud eu cu isprava făcută. Uite că se poate să nu cazi plasă impunerii de plată, nu s-a întâmplat nimic urât, nu a ieșit cu scandal, nu a fost făcut nimeni de rușine, simțeam că am reușit să inving un sistem bubos. Din păcate nu a fost chiar așa. Luni aflu de la fini că acest dascăl a fost atât de nesimțit încât s-a dus după soacra mică, pentru că o cunoștea, și a insistat să plătescă ea. Săraca femeie a dat 150 de lei de rușine, de frică, nu știu de ce, dar îmi pare atât de rău că nu am văzut asta, sigur aș fi intervenit.

Va trebui să scot finii la biserică peste o săptămână, asta e tradiția. Se dau bani iar? Cât? Să mă duc tot acolo? Să mă cert cu ei? Voi ce spuneți?

Toată isprava asta s-a întâmplat la Biserica Sf. Antim din Galați.