Viața cu Doru

După cum unii dintre voi știu nu sunt o persoană crescută în sânul bisericii, totuși asta nu înseamnă că am fost complet ferit de religie. Și eu am avut experiențe cel puțin ciudate la spovedănii, și eu am avut sentimentul că Doamne Doamne mă vede și știe că vreau să fur dulciurile din dulap iar asta-i un păcat și mă va pedepsi, și eu am fost încurajat să mă rog. Nu știu cum dar știu Tatăl nostru ca pe tatăl nostru, cineva m-a învățat dar habar nu am cine, probabil părinții. 

Weekendul acesta am avut plăcerea să cunun doi oameni minunați. De câțiva ani cochetez cu fotografia și filmatul pe la nunți, ar fi trebuit să știu pas cu pas tot demersul, dar n-a fost chiar așa, emoțiile m-au copleșit încă de dimineață. Trebuie să-l primim pe ginerică și cu vin? Trebuie să aranjez mașina, să mai fac câteva cumpăraturi. Ce să le spun musafirilor când vor veni? Maimuțica din capul meu nu-mi dădea pace. Pe lângă toate astea cel mai mult mă frământa ideea că la ceremonia religioasă mi se vor cere bani extra. În ciuda faptului că am plătit 160 lei ceremonia plus 50 de lei donația impusă, știam că mai vor bani, nu știam cât dar oricât ar fi fost vroiam să îi pun în plic mirilor, nicidecum să-i las acolo.

Am tot urmărit campania de constrângere a elevilor/părinților pentru a participa copiii la ora de religie și m-am abținut până în ultimul ceas să scriu și eu ceva, azi fiind ultima zi de înscriere. Așa cum fac de obicei, observ ce spun alții și consider că e suficient, oamenii ăștia au pus punctul pe I, mă refer la ce spune Mihai Bendeac aici  și Lucian Mindruță aici . Totuși mă simt ca un spectator rătăcit, care sparge semințe și ține cu una din echipe iar contribuția mea e zero, așadar mă alătur și eu cu o completare și anume la ceea ce spun susținătorii orei de religie.

Mi se propune să mergem în weekend la țară, la unchiu. Nu am mai fost de mult și nu aveam nimic altceva în plan. Copiii aveau de zburdat în curte, mers la vie, cules mure, mi s-a părut o idee grozavă așa că am făcut bagajul, am luat-o pe mama soacră și am plecat. Drumul a fost unul plăcut, am discutat pe diverse teme cu plăcere. Am discutat de exemplu despre soartă și cum soarta îți este scrisă sau o poți schimba cum vrei dea lungul vieții. Aproape ajunși la destinație am oprit să mai cumpăram câte ceva, apoi ne-am continuat drumul. Aproape ajunși, am sunat să ne anunțăm sosirea dar gazda nu era acasă. Am așteptat cam o oră în pragul casei iar spiritele se cam încingeau. Era în preajma prânzului și ne era foame. Eu mi-am luat o ceapă, aveam măsline la noi și cu puțină pâine mi-am domolit foamea, copiii s-au jucat în curte iar soția cu mama soacră au discutat pe diverse teme.

Am observat că o parte dintre oamenii religioși au credință deoarece acolo este sursa lor morală. Ei consideră că dacă nu ai credință, automat ești o persoana imorală. Foarte multi atei spun ca nu au nevoie sa creadă sau sa le fie frica de vreo pedeapsa Dumnezeiasca ca să nu ucidă de exemplu. Nu cred că sunt oameni sănătoși mental care să considere omuciderea normală. Eu făceam parte din cei ce încercau să găsească un sprijin în religie. În timp am realizat că este doar o amăgire și nu făceam nimic altceva decât să mă păcălesc. Și până la urmă, de unde vine moralitatea?

Am văzut de curând filmul Man of Steel (Superman). E un film în care moralitatea învinge știința, așadar toată lumea pro religie, spiritualitate, moralitate etc. îl va iubi. Clark este rezultatul moralității iar Zod este omul dedicat științei.