Religia distruge familia

Mi se propune să mergem în weekend la țară, la unchiu. Nu am mai fost de mult și nu aveam nimic altceva în plan. Copiii aveau de zburdat în curte, mers la vie, cules mure, mi s-a părut o idee grozavă așa că am făcut bagajul, am luat-o pe mama soacră și am plecat.

Drumul a fost unul plăcut, am discutat pe diverse teme cu plăcere. Am discutat de exemplu despre soartă și cum soarta îți este scrisă sau o poți schimba cum vrei dea lungul vieții. Aproape ajunși la destinație am oprit să mai cumpăram câte ceva, apoi ne-am continuat drumul. Aproape ajunși, am sunat să ne anunțăm sosirea dar gazda nu era acasă. Am așteptat cam o oră în pragul casei iar spiritele se cam încingeau. Era în preajma prânzului și ne era foame. Eu mi-am luat o ceapă, aveam măsline la noi și cu puțină pâine mi-am domolit foamea, copiii s-au jucat în curte iar soția cu mama soacră au discutat pe diverse teme.

Într-un final vine și unchiu și pune lumea la masă. Eu eram sătul deja așa că m-am pus cu burta pe facebook. Mai pe seară, copiii ies cu unchiu la arat și s-au distrat de minune. S-au întors plini de praf și juliți de scaieți dar aveau zâmbete de copii satisfăcuți. Cel mic avea gura roșie de la mure și era negru tot. După ceva timp am plecat și eu cu soția la cules mure, am admirat apusul și am făcut câteva fotografii la luna gigantică.

Odată cu lăsatul serii, copiii au fost spălați de mama soacră, după care i-am culcat și noi am poposit la taclale. La masa am aflat că suntem în Postul Sfintei Marii și am întrebat ce reprezintă. Lumea a fost puțin contrariată de întrebarea mea, dar până la urmă mi s-a explicat ce este postul și am înțeles că se ține ca un fel de respect pentru această sfântă. Acum aveam să aflu de ce era contrariată lumea. Întrebarea mea a părut ca luare în derâdere dar i-am explicat mamei că eram doar curios și chiar nu știam de acest post. Nu vin dintr-o familie foarte religioasă, dar în ultimul timp am devenit foarte curios de această cultură, mai ales de când se implică foarte mult a mea mama soacră de educația copiilor către religie.

Continuând discuția cu mama soacră am aflat greutățile prin care a trecut și am început să ne destăinuim amintirile. Eu zic că aveam o conversație constructivă și simțeam cum ne apropie acestă discuție. După puțin timp vine unchiu parcă abia așteptând momentul să ne ia la rost.

Trebuie să spun că eu încerc să-mi educ copiii să descopere singuri mediul înconjurător. Le explic în ce constă anumite fenomene și îi incurajez pe ei să-și pună întrebări despre mediu și să caute răspunsuri. Cu privire la religie le-am arătat cum arată în India iar în România se ocupă mama soacră să le arate. Trebuie să recunosc că nu sunt încântat că încearcă să-i constrângă să sărute icoane, să-și facă cruce etc. Dar nu am interzis niciodată să meargă cu ea la biserică.

Din pricina unor temeri a copilului cel mare (6 ani) cum că Dumnezeu poate ieși din icoană, bănuiesc de unde a căpătat aceasta, a trebuit sa-l ajut să-și demonstreze că Isus din icoană nu poate ieși și nu trebuie să-i fie frică, e doar o poză pusă în ramă. Pentru asta i-am propus să se roage la Isus să șteargă pereții care erau colorați de frățiorul cel mic, iar copilul s-a rugat temeinic câteva zile la rând dar nu s-a întâmplat nimic evident. În cele din urmă a curățat pereții împreună cu mama lui și temerea de a ieși Dumnezeu din acea poză a dispărut. Din acel moment copilul meu susține că nu există Dumnezeu, iar de fiecare dată când prinde ocazia o zice, mai ales la biserică.

Spuneam că unchiu abia aștepta să intre în discuție și a început să ne țină morală că nu ne educăm copiii cum trebuie și că trebuie să-i ducem la biserică. S-a aliat cu mama soacră și au început să ne pună la zic cum că nu facem nimic bine și că de asta se comportă copiii urât când vine vorba de biserică, rugăciuni etc. Susținea că eu am probleme și că trebuie să vorbesc cu vre-un preot. Preoții au întrebat-o cine sunt eu când punea pomelnice și că e ceva în neregulă cu mine. Preoții au sfătuit-o pe mama soacră să nu mai vină la noi. Cu ce drept se bagă acești preoți în familia noastră?

Sunt oricând dispus să discut cu preoți, dar mie nu mi se pare că ar fi vre-o problemă cu mine și la fiecare afirmație de genu zâmbeam, că mi se părea aberant. Zâmbeam și când eram acuzat că eu i-am sucit mințile soției mele. Ea fusese foarte religioasă datorită mamei ei și acum a avut curajul să recunoască că a făcut totul doar de frica ei. A avut curajul să-i spună că multe învățături de la ea sau preoți le-a încălcat, precum să nu mai mănânce nici o dată la părinții mei de exemplu, ea nu le-a respectat și acum a recunoscut. Aici a fost momentul când mama soacră s-a simțit jignită foarte tare și și-a spus dorința că nu vrea să mai aibă de a face cu noi. Eu am devenit un "miștocar" în fața lor și probabil că fac și farmece. Eu am convins copiii că nu există Dumnezeu, eu sunt diavolul întruchipat. 

Toate părțile bune care încercam să le arătăm erau în zadar. Cum că ne înțelegem foarte bine, suntem familiști, facem tot ce ne stă în putință pentru educația copiilor noștri, investim în ei timp și bani, ne susținem reciproc, ne iubim și ne respectăm. Pe lângă asta ne iubim și ne respectăm foarte mult și părinții. Soția i-a mulțumit mamei ei pentru susținerea la facultate de exemplu și efortul care l-a depus pentru a putea termina. Toate acestea erau umbrite de faptul că soția mea e tot timpul obosită și cu siguranță ascunde ceva, nu vrea să recunoască și să spună ce nu este în regulă, de fapt nu este nimic în neregulă, ba din contra am învățat să ne respectăm și ne iubim mai mult. În mintea lor ceva în neregulă e cu mine și o solicit prea mult pe soție. Oricât am fi încercat să le explicăm că ne împărțim atribuțiunile și că ne implicăm împreună la educația copiilor era în zadar.

Toată această furtună se termină într-un final cu amenințări de genu că păcatele noastre se pot răsfrânge asupra copiilor. Evident am râs, mi se pare aberant să susții așa ceva dar nu e prima oară când aud. Doamne ferește să pățească copii ceva din cauza voastră, nimeni nu vrea asta dar toți ducem păcatul părinților, bunicilor noștri, susțineau ei. Care păcat vă întreb eu pe voi? Dacă nu-s ortodox e un păcat? Dacă eram evreu, hindus sau musulman mai era păcat? Dacă sunt ateu sau agnostic e păcat? Într-un final ne retragem fiecare la culcare.

Dimineață, nici nu luasem micul dejun și copiii au ieșit cu unchiul la animale. În scurt timp cel mare vine țipând la noi că fratele lui a fost lovit de taur dar încă mai e în viață. Mama soacră s-a panicat și a început să plângă iar noi am ieșit iute afară să vedem ce s-a întâmplat. Copilul era bine, avea doar o așchie în spate. În timp ce noi încercam să scoatem acea așchie, unchiul nostru scump tot dădea vina pe copilul cel mare că nu a avut grija de fratele lui și din cauza asta s-a întâmplat accidentul. El la judecat cu mai multe și cu siguranță au mai fost replici între copilul meu și el. De exemplu copilul susținea că frica vine din lucruri necunoscute iar unchiul îi zicea că doar proștii sunt fricoși.

Era plănuit ca copiii să rămână cu soacra mea la țară încă o săptămână fără noi acolo, dar după și această avalanșă de dimineață am hotărât să plecăm cu tot cu copii. Așchia copilului am scos-o la spital până la urmă și ne-am îndreptat spre casă. Pe drum a mai urmat câteva critici dar s-au terminat la o răbufnire a soției care susținea că nu furăm, nu dăm în cap, nu bem, nu lipsim noaptea de acasă, nu merg la curve, nu ne batem, practic nu facem nimic imoral, doar avem alte convingeri religioase, eu am devenit ateu-agnostic iar ea preferă să-l vadă pe Dumnezeu prin oameni, fără să practice ortodoxia. Preferă să stea departe de biserică datorită unor probleme create de preoți. În rest ne place să respectăm datinile noastre și ne bucurăm de ele.  

Odată ce crezi că păcatul părinților se răsfrânge asupra copiilor mi-a fost teamă că copilul meu a fost lăsat să pățească acel incident doar ca să ne arate câtă dreptate au. Iar dacă asta s-a întâmplat imediat după discuție, cine știe într-o săptămână ce se mai putea întâmpla. Dacă nu ar fi ieșit din nou cu scandal și unchiu nu ar fi dat vina pe un copil de 6 ani că nu a avut grija de cel de 3 ani, poate că nu am fi plecat, dar decizia fusese luată.

Din păcate mama soacră s-a supărat foarte tare pe noi, ne-a rugat să o ștergem din memorie și ea nu ne va mai ajuta nici o data. Cu ce am greșit? Păi cred că am fost prea sinceri. Dacă observați voi greșeala noastră din ce am povestit vă rog să-mi spuneți să o corectăm. Cum să ne împăcam cu mama soacră acum? Sincer nu știu, voi cum mă sfătuiți să procedez.

Concluzia la care am ajuns e că religia distruge familia. Acesta e un motiv în plus pentru a promova rațiunea. Îmi doresc să am copii raționali care să trăiască într-un stat laic înconjurați de oameni raționali. Religia nu face decât să distrugă rațiunea omului prin mituri și practici stupide. Nu vreau ca religia să dispară, vreau doar ca religia să nu mai intre abuziv în viața noastră și a altora ca noi. În situația de față îmi doresc să am dreptul la credința mea fără să fie afectată relațiile familiale, din păcate preoții își bagă coada și dau sfaturi greșite. Dacă ajunge vre-un preot competent să citească această poveste, l-aș ruga să ma contrazică, să-mi dovedească că mă înșel, să mă sfătuiască cum să procedez ca totul să revină la normal. Mulțumesc.