Care e problema de fapt?
Cred ca de aici pleaca toata impresia proasta pe care o fac. Daca nu stiu pe moment nici cum ma cheama, cum as putea sa retin cum il cheama pe X. Aceasta impresie negativa pe care o afisez in exterior se intampla si in interiorul meu si pur si simplu am senzatia ca nu voi reusi niciodata sa-l retin pe X cu toate ca am retinut multe lucruri, de fapt eu stiu cum il cheama pe X ba chiar sunt constient ca e o problema de moment, eu de fapt stiu si numele meu, dar daca nu stiu sa raspund pe moment totul se colapseaza.
Acest impediment il intalnesc mai cu seama in mai toate lucrurile noi pe care incerc sa le invat. Spre exemplu, atunci cand incerc sa invat limba olandeza, dupa o saptamana inca nu reusesc sa folosesc un cuvant pe care incerc sa-l retin, cu toate ca sunt cuvinte pe care le-am retinut, faptul ca trebuie sa depun foarte mult efort pentru a retine un cuvand si dupa zeci de repetari inca nu reusesc sa-mi amintesc ma dezarmeaza. La limba olandeza mai intervine si lipsa de motivatie. Pe langa asta trebuie sa folosesc o gramada de energie sa retin ceva iar de fiecare data cand incerc sa-mi amintesc si nu reusesc reprezinta un mare esec pentru mine si devine foarte traumatizant si dezarmant, asa ca ajung sa renunt.
As mai avea un exemplu de la munca. Sunt intrebat de ce nu merge un lucru si nu imi dau seama pe moment. In ciuda faptului ca am observat ca nu merge, faptul ca nu am incercat sa inteleg ce se intampla si ca a trebuit sa raspund cu nu stiu in loc sa-mi dau seama pe moment ce se intampa e dezamagitor. Daca vine altcineva cu un raspuns banal, a pai din cauza asta nu merge, e atat de simplu, simt ca sunt cea mai idioata persoana si ca de fapt eu nu am ce cauta in acea conversatie. Nu mai conteaza tot ce am facut, daca am facut bine, daca a fost usor sau greu ce am facut, faptul ca nu am stiut sa raspund la o intrebare simpla iar altcineva a confirmat faptul ca era simplu si ar fi trebuit sa stiu, totul se darama.
Oricat de perfect mi-as dori sa fiu, realizez ca e utopic, dar aceste mici esecuri pentru mine sunt foarte intense si par sa puna in umbra tot restul succeselor mele. Cel mai frecvent esec e atunci cand trebuie sa vorbesc, ma pun intr-o lumina proasta mai de fiecare data cand devin emotiv. Examenul la limba romana la oral la Bacalaureat l-am picat din cauza ca m-am blocat si ca nu am stiut sa raspund la intrebarea simpla: Unde s-a nascut Ion Creanga, singurul scriitor pe care l-am indragit la scoala. In pofida faptului ca stiam, ba chiar fusesem la casa lui memoriala din Humulesti, nu am putut raspunde, nu am putut scoate un sunet, creierul meu inghetase.
Nu stiu daca ati fost tinuti captivi fara voia voastra vreodata, iar daca mai sunteti si putin claustrofobi ca mine, cred ca o sa imi intelegeti starea, practic ma simt imobilizat ca si cum as avea o vesta de forta. Chiar daca la fiecare mica reusita am impresia ca scap din acea vesta, de fapt ramane doar o impresie.
Eu ma exprim greoi si in limba romana nu doar in engleza atunci cand emotiile pun stapanire pe mintea mea, cel putin eu asa simt. Ma sesisez de multe ori cautand cuvinte si cealalta persoana mi le spune cateodata, sau fac pauze lungi pentru a-mi gasi cuvintele. Mi se intampla sa explic acel cuvand daca nu-l gasesc ca sa-mi pot exprima ideea. De multe ori am impresia ca nu ma pot face inteles si intentionez sa ma repet, sotia imi mai atrage atentia cateodata. Cu toate astea, atunci cand atmosfera devine relaxanta si ma simt in siguranta, cred ca devin destul de coerent, imi exprim ideile mai usor si cursiv iar conversatia devine una placuta.
Din pacate orice mic stimul imi activeaza aceasta anxietate dar incerc sa acceptat faptul ca asa functioneaza mintea mea si ca aceste emotii imi transmit o gramada de stari care ma pun in situatii dificile. Presupun ca sunt stari anxioase asadar incerc sa studiez cat mai multe despre anxietate si caut metode prin care sa pot depasi mai usor aceste momente. Din cate inteleg starea se poate diminua cu timpul daca le voi accepta, le voi constientiza si imi voi canaliza atentia in directia care conteaza pentru mine. De multe ori pare imposibil, emotiile astea au devenit atat de puternice incat ajung sa ma deconecteze de la realitate, dar nu prea am de ales, ori ele ori eu. Viata e scurta si mai am de facut o gramada de lucruri asa ca nu voi permite acestor stari sa puna stapanire pe mine :)
Poza e a mea :-)
Comentarii
Trimiteți un comentariu