O vacanță de suflet
Treceam printr-o perioadă financiară destul de grea, dar pentru că soția mea muncise destul de mult în anul acela voiam să îi ofer o vacanță de vis, chiar dacă era doar pentru câteva zile. Știam că își dorește foarte mult să revadă Veneția, o vizitasem cu câțiva ani în urmă doar în treacăt. Încep să caut oferte pe net, voiam să fie ceva liniștit, intim, relaxant, ca să ne încărcam bateriile. Ceea ce găsisem în Veneția nu se încadra tocmai în bugetul nostru așa că voiam să mă reorientez, dar găsesc pe un site un concurs lansat de lanțurile hoteliere NH Hoteles ce avea ca premiu un voucher de o săptămână într-un hotel de-al lor în orice locație dorea câștigătorul. Încep să caut informații despre aceste hoteluri. Astfel descopăr că este al treilea lanț hotelier din Europa ce deține 400 de hoteluri, în Europa, Africa și America. Spre norocul meu au hotel și în Veneția, ca atare mă înscriu la concurs în speranța că voi câștiga. Pe site văzusem cum arătau camerele, baia, restaurantul, terasa și împrejurimile. Totul era exact cum îmi doream. Și ceea ce m-a impresionat foarte mult a fost faptul că puneau accent pe ocrotirea planetei, aveau chiar și puncte de reîncărcare rapida pentru mașini electrice.
Trece o perioadă de timp și primesc un mail. Eram anunțat că am câștigat voucher-ul. Nu îi spun nimic soției, aștept să primesc și confirmarea scrisă, prin poștă. În următoarele zile intru în posesia ei, leg plicul cu o fundă roșie și i-l întind spunându-i că e cadoul ei pentru toate sacrificiile. Îl deschide uimită, îl citește și deodată scoate un țipăt de bucurie. Nu știu când a făcut bagajele, când am urcat în avion și am ajuns la destinație, parcă ne teleportasem. Am fost întâmpinați cu bună dispoziție de o frumoasă recepționeră care ne-a îndrumat spre camera noastră. Eram fascinați, totul era aranjat cu minuțiozitate iar priveliștea de pe terasă nu putea fi comparată cu blocurile pe care le vedem zilnic din balconului micului nostru apartament. Camera spațioasă și frumos aranjată, era dotată cu o baie pe măsură în care ne întâmpinau, ca în orice hotel care se respectă, produse cosmetice “Agua de la Tierra” a căror ambalaje erau oxo-biodegradabile. Motto-ul hotelului, “Wake Up To A Better World”, ne caracteriza starea noastră de spirit. Lumea agitată, stresul, oboseala, toate dispăruseră, motoarele mașinilor și claxoanele au fost înlocuite cu gondolele, străzile aglomerate cu străduțe înguste și liniștite, apa îți dădea o stare de relaxare și toată lumea îți zâmbea frumos și îți vorbea cu blândețe. Totul în jur empatiza cu sloganul hotelului. Chiar făcusem cea mai bună alegere.
Seara, după lungi plimbări făcute prin piețele micuțe, cochete și pline de istorie, depănam amintiri în fața unui pahar de vin, la lumina intimă a lumânărilor, pe terasa hotelului. Era o lume de basm în care angajații erau servitorii iar noi, contele și contesa palatului, de fapt nici nu te puteai simții altfel pentru că toți își dădeau silința să ne simțim bine, toți te răsfățau.
Timpul s-a scurs repede, nici nu știu când au trecut zilele, știu doar că viața noastră agitată a luat o pauză câteva zile, s-a transformat într-o lume mai bună. La întoarcere, în grabă am reușit să luam câteva cadouri pentru cei dragi de la buticul aflat în incinta hotelului, deși ore în șir admirasem magazinele-atelier în care meșterii locului făceau măști și costume tradiționale de carnaval. Am părăsit romantica Veneție cu regretul că nu am descoperit încă mecanismul cu care să dilatăm timpul, pentru a putea transforma ora în zi și ziua în an și astfel vacanța noastră să se prelungească la nesfârșit. Dar sigur, pentru că a fost atât de scurtă și de frumoasă, ne vom aduce aduce aminte cu plăcere și ne vom relaxa mai târziu depănând amintirile, tot în fața unui pahar de vin, însă pe terasa micului apartament cu blocuri în față.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2012.
Comentarii
Trimiteți un comentariu