Alchimistul și timpul

Pentru că de ceva vreme sunt departe de casă nu am cum să vă arăt colțișorul meu drag de relaxare și de clătire a ochilor cu câteva pagini dintr-o carte, în serile când sunt obosit și vreau să mă relaxez evadând într-o altă lume. Însă cu toată inima am să vă aduc în universul Cochin-ului, în sufletul lui, unde oamenii încă practică cu multă înflăcărare una din cele mai vechi îndeletniciri, pescuitul.

Seara, cu o carte în mână mă plimb agale pe malul Oceanului Indian admirând imensele ciorpace și de cele multe ori gândul îmi zboară deasupra imensei întindere de apă departe, spre casă, spre ființele dragi mie. Precum alchimistul ce caută elixirul vieții și eu caut să înțeleg de ce timpul, această noțiune abstractă capătă valențe diferite în funcție de situațiile în care ne pune viața: se contrată și parcă zboară în necunoscut, sau se dilată lăsându-ne impresia că nu mai trece nicicând. Cred că pe lângă dorul de casă, aceste trăiri se datorează și spiritualității locului în care mă aflu. Dar mă delectez cu o carte bună, Tainele alchimiei de Fulcanelli, de exemplu, și cu fiecare pagină citită, gândurile, suferințele și trăirile personale se împrăștie făcând loc peripețiilor prin care trec personajele.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2012.