Trei situații, un singur om

     O temă reală cere o abordare directă și personală. Aveam 18 ani când părinții, pentru că făceam liceul la fără frecvență, au decis să mă bage în câmpul muncii. Deoarece tata lucra ca electrician în șantierul naval m-a angajat și pe mine ca întinzător de cabluri. Nu îmi plăcea deloc ceea ce făceam, și pentru că nu sunt nici omul banului nu aveam nici măcar satisfacția financiară, oricum mama îmi lua toți banii ca să nu îi cheltui aiurea și îmi dădea cu porția. Starea mea de spirit era una deplorabilă, preferam să stau în timpul liber la calculator și cam atât. Eram un pierde vară a cărui stare de depresie se accentua câte puțin în fiecare zi. Și ceea ce era mai rău e că părinții mei îmi tot repetau că asta voi face toată viața, și că nu voi fi capabil niciodată să iau bacalaureatul sau să fac o facultate. Mi s-a spus de atât de multe ori încât am ajuns să cred lucrul acesta.

     Apoi am cunoscut-o pe ea, pe cea care câțiva ani mai târziu mi-a devenit soție. Pe atunci era studentă, și deși din punct de vedere intelectual nu eram la același nivel a încercat să mă motiveze. Era primul om care văzuse potențialul în mine. În cele din urmă a reușit să mă facă să iau examenul de bacalaureat. Și chiar în anul acela am intrat la facultate. Numai că a trebuit să renunț în primul an, pentru că, tot părinții mei m-au convins să plec în America cu un contract de muncă, tata deja lucra acolo de câteva luni, și era foarte motivat de salariu. I-am ascultat, soția mea nu a fost de acord, și deși câștigam bine starea mea de spirit nu s-a schimbat. Am pierdut anul acela de facultate, dar ea a reușit să mă reînscrie, admiterea se făcea pe bază de dosar și am reintrat la automatică, unde am vrut.
     Au trecut cei patru ani de facultate, nu a fost ușor pentru că deja venise pe lume primul copil, școală, familie, serviciu, ce-i drept temporar, dar era.... Am reușit să termin facultatea. În ultimul an am fost încurajat tot de soția mea să mai fac și un curs de specializare în inginerie navală sponsorizat de niște firme olandeze, am luat și licența cu o notă bună, la o zi după am devenit pentru a doua oară tătic și am reușit să intru și la  masterat, la buget. Trebuie să specific că și în facultate primul an am fost la taxă, apoi am trecut la buget. Astfel, contrat părerii părinților mei, am luat bacalaureatul, am terminat facultatea și acum mai am puțin și îmi voi susține și disertația pe un proiect pe care l-am făcut îmbinând studiul cu pasiunea. Astfel am căpătat încredere în mine, nu totală, dar deja știam că pot mai mult.
      La numai o lună după ce am terminat facultatea m-am angajat tot în șantierul naval, însă ca inginer proiectant și nu ca electrician. Eram mândru pentru că puteam să le dau peste nas celor care nu au avut încredere în mine. Îmi place domeniul în care lucrez, încerc să fac cât mai bine, programul e program și nu stă nimeni la spatele meu să fac totul repede. Sunt mulțumit și de salariu. Dar pentru îmi place să am parte de provocări, și să învăț cât mai mult, i-am făcut cunoscute dorințele mele directorului. Ca atare, cu prima ocazie cu care s-a ivit o portiță, m-a responsabilizat. Ce-i drept sunt plecat departe de familie câte o scurtă perioadă de timp, dar am parte de susținere din partea ei, și astfel am reușit să îmi dezvolt și cariera, plus că ne folosim de tehnologie pentru a micșora distanța dintre noi și totul devine mai ușor decât s-ar crede.
      În timpul liber acord atenție și vocației mele, arta fotografică. Mereu am fost atras de fotografie. În timpul facultății m-am folosit de pasiune pentru a ajuta la cheltuielile casei, fotografiam la evenimente, primisem cadou de la tata un aparat semi- profesional, dar din păcate nu reușeam să investesc în aparatură așa cum mi-aș fi dorit. După ce m-am angajat, pentru că aveam deja un salariu, ceea ce am scos și încă scot din pasiune reinvestesc în tot felul de lentile și alte accesorii pentru aparatul foto și sunt tot mai mulțumit de ceea ce reușesc să fac. Pasiunea pentru arta fotografică și cunoștințele mele în automatică m-au determinat să îmi fac singur un slider, și chiar și filmul de prezentare a firmei la care lucrez
     Privind în urmă nu îmi vine să cred câte am realizat în doar câțiva ani: mi-am terminat studiile, am un serviciu care îmi place și care îmi permite să mă dezvolt, pasiunea mea dă roade iar cireașa de pe tort este familia mea frumoasă. Sunt un om împlinit și cred că în cele din urmă am reușit să îmi gestionez așa cum trebuie viața.
      Ca individ ce trăiesc într-o societate evoluată nu pot renunța la serviciu și carieră, dar nici nu pot închide în mine pasiunea pe care o am și nici nu pot întoarce spatele familiei, prietenilor sau lucrurilor care mă bucură. Merg pe principiul că o viață am și merită trăită. Am căutat prin definitivarea studiilor să am un serviciu la care să îmi facă plăcere să merg, și am reușit, sau poate sunt eu mai norocos, iar acest lucru a atras după sine și restul. Iar dacă vreodată voi ajunge să nu mai merg la serviciu cu aceeași plăcere, să mă trezesc la 5.30 și să fac naveta cu aceeași lejeritate de acum, e clar că trebuie să caut altceva, pentru că familia e pe primul loc și nu aș vrea să fie afectată de nemulțumirile și frământările mele interioare și nici eu ca individ nu vreau să mai fiu în starea de nesiguranță și neîncredere pe care am avut-o acum câțiva ani.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2012