O carte citită de la Nemira

          Nu sunt un pasionat al cititului și trebuie să recunosc că nu petrec prea mult timp cu cartea în mână ci mai degrabă cu laptopul. Mărturisesc că de câteva luni mă străduiesc să termin de citit Shogunul și nu am reușit să trec nici măcar de primul volum. Dar cum m-am înscris la această competiție cu gândul de a ajunge la final, nu o să las nici această provocare să mă doboare așa că am început să răsfoiesc prin amintiri, prin anii de școală și am descoperit ce carte am citit și am regăsit-o și la editura Nemira: Mateiu I. Caragiale - Craii de Curtea Veche. 

            Eram în liceu, în clasa a IX-a, și doamna profesoară de române ne vorbise despre acest roman. Cum trebuia să îl citim pentru a putea face analiză, dar cum îmi și plăcea să pot comunica cu dumneaei, " m-am pus cu burta pe carte".  

          Romanul este publicat în 1929, după o munca de aproximativ 10-11 ani, și este alcătuit din patru capitole: Întâmpinarea crailor, Cele trei hagialâcuri, Spovedanii, Asfințitul crailor. Evidențiază decadența morală a acelei perioade.Craii, Pașadia Măgureanu, Pantazi, Pîrgu și l-am putea numi și pe narator care are rolul de observator și analist la tot ce se întâmplă, au gusturi execrabile și un vocabular pe măsură.

           Craii de curte veche  este scrisă simetric: începe și se termină cu descrierea unei seri de toamnă târzie, când prietenii fuseseră la birtul din strada Covaci. Dacă primele trei capitole prezintă peripețiile crailor, copilăria și viața lor, ultimul capitol evidențiază, după cum putem ușor intui destrămarea

              In primul capitol, Povestitorul (invitat la cina de către Pantazi) ajunge, cu o mica întârziere, la birtul din strada Covaci. Acolo, îi găsește la masă și pe ceilalti doi „colegi" de petre­ceri nocturne - Pașadia Măgureanu și Gore Pirgu, oameni în compania cărora bătea, de o lună, cârciumile Bucureștiului. După terminarea cinei, cei patru ies în stradă, unde asistă la un „spectacol" neobișnuit: o bătrâna beată și puțin nebună adunase în jurul ei o mulțime de curioși care se amuzau. Impresionat, Pantazi își amintește că, în urmă cu treizeci de ani, această femeie (Pena Corcodușa) trezise iubirea pătimașa a unui frumos tânăr rus (Serghie), nepotul împăratului, aflat în trecere, cu oastea, prin București; puțin după aceea, când Serghie murise, Pena își pierduse mințile. Acum, văzându-i pe cei patru prieteni, bătrâna îi numește „crai de Curtea-Veche", calificativ care explică, alături de le­genda istorica, titlul romanului.

           Al doilea capitol,  prezintă, așa cum arată și titlul, cele trei hagialâcuri, adică, acele „călătorii" pe care Povestitorul le face în lumi închipuite, de vis: primul hagialâc este spațial și constă în mi­nunatele imagini ale unor ținuturi exotice pe care Pantazi le evocă în fața Povestitorului, ca și când le-ar fi văzut în nesfârșitele lui călătorii pe mare; al doilea hagialâc este temporal, istoric și constă în re­învierea lumii splendide a trecutului, lume pe care un cercetător de valoarea lui Pașadia o cunoaște atât de bine. Ambele „călătorii" sunt iluzii, modalități de abstragere din prezent; al treilea hagialâc este  prezen­tul real, iadul în care Pirgu îi conduce pe cei trei prieteni.

        Capitolul al III-Iea  constituie o întoarcere la acea seara de toamnă târzie, când prietenii fuseseră la birtul din strada Covaci.

            Ultimul capitolul - „Asfințitul crailor" constituie o „coborâre" în lumea reală, concretizată în vizitele pe care cei trei prieteni, conduși de Pirgu, le fac în casa „adevăraților Arnoteni", în această familie de origine nobilă, dedată viciului. Pantazi o cunoaște pe mezina Ilinca, ființa pură și delicată, care îi amintea, prin înfățișare, de Wanda. Nunta preconizată nu are loc însă, întrucât, cu puțin timp înainte, viitoarea mireasă moare de scarlatină. Nu dupa multa vreme, moare și Pasadia, iar Pantazi, condus până la graniță de Povestitor, pleacă pentru totdeauna spre alte zări, poate spre infinitele mări la care visase.

              Cele trei personaje sunt întruchipări diferite: Pașadia are o dublă personalitate( ziua este un harnic cercetător al istoriei, noaptea colindă, în tovărășia lui Pirgu, localurile Bucureștiului),Pirgu este un parvenit iar  Povestitorul este un novice, dar odată introdus în lumea crailor, face o ucenicie utilă, care se va încheia în momentul plecării lui Pantazi..

              Craii de Curte Veche este un roman ce relatează destinul a trei tipologii umane care împart aceeași viață, aceleași vicii provenind din medii diferite.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2012.