Ce faci atunci cand copilul inghite detergent lichid

Suni la 112, nu? Al meu mic si nazdravan s-a dus la baie sa se joace cu pernutele de detergent nicidecum sa se spele pe maini, ceea ce trebuia sa faca defapt. A inceput deodata sa planga, il ustura limba, pe piept era plin de detergent, tusea si avea intentia sa verse. Am intrat in panica si eu si sotia. Ea striga la mine, "adu laptele", eu, "stai ca nu-i bine, laptele ajuta la absorbtia otravii in organism, hai sa-i dam apa". Intre timp sotia ii schimba tricoul si in timp ce ii clateste gura striga la mine "ce facem?" Copilul inca tusea, plangea si avea starea de voma. Ma uit pe net, citesc fugitiv "trebuie indusa voma!", ea imi spune " hai sa ma ajuti ca nu pot" mai citesc 2 randuri unde scrie "NU trebuie indusa voma in caz de intoxicatie cu detergent". Eram confuz. Ii spun, "draga sun la salvare, decat sa facem vreo prostie...". Trecusera deja vreo 3-4 minute si copilul inca tusea si avea stare de voma.

Nici nu termin de format 112 si raspunde o domnita cu o voce calma dar alerta, "Buna seara, ce urgenta aveti? "

"Doamna, copilul meu a inghitit detergent si nu stiu ce sa-i fac, cum se acorda primul ajutor?"

"Nu stiu sa va spun, nu sunt medic. O sa va transfer la salvare.

 - Sunteti Stoica Doru si locuiti la adresa cutare"

Eu uimit, "da". In urmatoarea secunda raspunde o doamna de la salvare, "care-i urgenta?". Dupa ce ii spun pe scurt patania si ii confirm adresa imi spune sec: "Bine, va trimit o masina". Asta e prima data cand apelez la 112 si ma declar super multumit de rapiditatea serviciului.

Pana sa vina salvarea copilul s-a linistit, tusea incetat si astepta cumintel in pat. " Tati, te doare burtica?", intreb eu. "Da", imi spune. "Bine, stai linistit acolo". Intre timp am facut curat in camera lor ca era plina de jucarii. Aud sirena, hai ca vine, zic. Deschid usa si asteptam. Nu se mai aude nici sirena, nici masina nu se vede. O fi fost alta urgenta zic. Mai trec vreo 3 minute si suna interfonul. Aha, ei erau, cred ca s-au ratacit.

"Buna seara si multumim ca ati venit" zic eu. Eram mai linistiti si eu si sotia. Intra in casa gafaind toti 3, se uita la copil si ne spune: "haideti la spital daca tot am venit". Eu tot o tineam pe a mea, d'le cum se acorda primul ajutor, dar copilul parea ok, nu mai avea nevoie nici un ajutor. Sotia le spune ca pe el il doare burtica dar e posibil sa fie de la foame, tocmai ce trebuia sa stea la masa. Am hotarat sa merg eu la spital cu el sa ne asiguram ca totul e ok.

Pe drum aflu de la domnisoara medic de pe ambulanta ca e voluntara si in masina mai era un asistent si soferul. Ea tocmai ce terminase facultatea, posturi disponibile nu sunt, asa ca face voluntariat. Eu ramas fixat cu primul ajuror in cazuri de genu o intreb si pe ea. La care imi spune: "noi pe ambulanta acordam primul ajutor doar la chestii externe, aceasta fiind intern la spital se vor face spalaturi si ce mai e nevoie." Am ramas putin interzis, trebuie sa recunosc.

Am ajuns la spital. Copilul incepuse sa aibe chef de joaca, dar ii era si foame. In timp ce vorbeam cu sotia la telefon vine un domn si-mi spune pe un ton autoritar sa nu mai las copilul sa demonteze paturile de pe acolo, am zis si eu bine si mi-am continuat conversatia. Dupa un timp medicul de garda imi spune ca trebuie sa semnez si sa ma internez cu copilul. "Pot sa-l hranesc, pot sa-i dau apa?" Intreb eu, la care "am scris ca trebuie sa-i administreze o perfuzie ca sa stati linistit". O fi glumit oare? Ii spun " as fi preferat sa-i dau mancare in loc sa-l intepati". Semnati aici si haideti la reanimare. Numai putin sa citesc si eu ce am semnat, ce urmeaza sa-i faceti, ce il asteapta. Imi raspunde dragut ca e posibil sa faca pneumonie, trebuie sa faca un tratament cu antibiotice preventiv, iar maine analize si ....

Ajunsi la reanimare un adolescent era in coma din cauza drogurilor, iar altul micut plangea de mama focului. Mai erau si alti copii dar nu atat de grav, printre care si noi care ne plictiseam si aveam chef de joaca. I s-a instalat branula copilului prin care i-a administrat ampicilina, espumisan și alte năzbâtii, iar acesta nu a plans deloc, e un curajos, ce mai. Chiar daca am zis ca stau eu noaptea cu el acolo, am hotarat ca ar fi mai bine sa ramana sotia deoarece eu trebuia sa fiu la munca urmatoarea zi.

A doua zi dimineață, vineri, mă sună soția foarte supărată că au ieșit analizele care sunt ok dar medicul înceacră să o convingă că trebuie să continuie tratamentul și să rămână internată cel puțin până luni. ”Păi de ce?” întreb eu. ”Nu știu, trebuie să vină să-i mai dea un antibiotic, ce fac?”. ”Refuzi și ceri să te externeze.” îi zic.

Din câte am înțeles cu greu a reușit să întrerupă tratamentul cu antibiotice dar de plecat nici că o mai lăsa să plece. I se spune că are două varinate, ori așteaptă până luni când se întoarce medicul, plecase între timp, ori pleacă pe furiș și vor chema poliția. Până la urmă mă învoiesc de la muncă și ajung la spital, ea trecuse deja prin o grămadă de certuri și amenințări de genul, era epuizată, iar copilul era flămând și se zbenguia pe holuri. ”Hai să mergem” le zic, ”Pai ai rezolvat cu externarea?”, mă întreabă soția, ”Nu, dar până ieșim o rezolvăm!”. Am mers la asistente care au chemat medicul de gardă, tocmai ce intrase de tură. Îi explicăm de ce vrem să plecăm, iar aceasta uitându-se la copil ne spune ”Se vede că acest copil nu are nimic, locul lui e în parc nu aici!” Primim biletul de ieșire într-un final și plecăm.

Voi cum ați fi procedat? Vi se pare normal să ajungi să te cerți cu cadrele medicale să te poți externa? Vi se pare un abuz faptul că a vrut să țină copilul cu forța sub tratament?