Cum a fost VSLO 2015
Totuși acele filmulețe conțin doar o parte din emoțiile care-mi dau mari bătăi de cap. Dacă consideram că vorbitul la cameră e foarte dificil pentru mine, acum reușesc să mă păcălesc cu gândul că pot repeta până-mi iese, așadar nu mai e atât de dificil dar mai am de muncă până devine ușor și natural. Ideea e că mi-am luat inima-n dinți și mi-am propus să fac acele filmulețe din timpul evenimentului. Ce a ieșit, luați, uitațivă și judecați.
Ce este VSLO pentru mine? Este locul în care găsești o grămadă de informații utile, oameni pasionați ca și tine, locul unde vei avea parte de multă muncă dar și de distracție cât te duc balamalele, iar somnul este redus la 2-4 ore pe noapte dacă vrei să le experimentezi pe toate. Eu am lipsit de la concertul Lemon Bucket Orkestra și încă mai regret. După un duș, m-am intins puțin în pat și acolo am rămas, așadar ferițivă de pat, mare dușman.
VSLO îmi mai place pentru că mă scoate din starea de confort. M-am confruntat de fiecare dată cu responsabilități diferite, care deveneau provocări și care îmi păreau imposibile de realizat. Îmi doresc să trăiesc experiențe noi, dar acestea îmi păreau atât de grele și complexe încât intram în panică.
În 2014 a trebuit să facem un scurt metraj într-o săptămână. Rolul meu a fost de cameraman, Claudiu a avut rolul de DOF (director of photography), iar Stefan s-a ocupat de sunet. Ambele persoane le-am cunoscut datorită acestui festival și cu care am rămas prieteni. Chiar dacă rolurile noastre erau scrise să zic așa, am mai făcut schimb de sarcini. Pe parcurs echipa noastră a fost supusă la câteva provocări aparent imposibile. Spre exemplu ne trebuiau actori și a trebuit să facem anunțuri, Datorită timpului care ne presa am început să ne gândim la un plan de rezervă și am schimbat scenariul care a implicat multe alte modificări. După 3 zile de festival echipele concurente deja începuseră filmatul iar noi încă nu aveam actori. Gândul că nu vom reuși să facem nimic pe mine mă îngrijora foarte tare. Dimineața mergeam la cursuri unde învățam secretele din spatele unui film iar seara ieșeam prin Vamă șă punem anunțuri, să căutăm actori, să scriem scenariul, să filmăm și să ne distrăm la concerte. În ciuda greutăților prin care am trecut am reușit să facem într-un final acest filmuleț de care sunt foarte mândru și cu care am câștigat o experiență de neuitat.
În 2015 a trebuit să facem un documentar. Dacă anul precedent l-am avut pe Claudiu care a mai lucrat în domeniu și a reușit să ne mobilizeze, acum în echipă eram eu și Natalia. Era vorba de documentar, ce putea fi atât de greu. După primele zile de cursuri despre sunet, imagine și organizațional, ne-am ales subiectul și am ieșit la filmat. Am ales să prezentăm un scriitor din Vama Veche, este vorba despre Dan Niță. El a fost de acord să-l filmăm chiar dacă inițial părea puțin sceptic de ceea ce vrem să facem.
O primă greșeală a fost că nu ne-am împrietenit cu scriitorul nostru în prealabil. Ne era teamă să nu epuizeze poveștile cu noi iar în fața camerei să nu ne mai spună mare lucru. Pe mine m-a costat de fapt cel mai mult că eu eram inhibat și nu știam ce să-l întreb și nici nu aveam pregătită o listă de întrebări dar el fiind obișnuit și plăcându-i să vorbească nu a avut nici un stres. De aici primele două lecții învățate. După proiecție mai mulți ne-au recomandat același lucru așa că știu ce am de făcut pe viitor.
Primul pas l-am făcut dar mă cuprinsese o spaimă de nedescris că habar nu aveam ce să fac cu materialul. Aici a intervenit Natalia care a urmărit cu sârguință filmarea și a pus pe foaie fiecare idee. Ea a organizat filmul așa cum îl vedeți aici. Din păcate a trebuit să plece și am rămas împreună cu soția să retușăm și sa edităm filmul. Ea nu avea nici o legătură cu filmul nostru, a participat la pictură unde, apropo, a luat locul doi, dar a vrut să mă ajute și mi-a prins foarte bine. Între timp am luat cadre la Stuf, cadre pe plajă la foc de tabără sub indrumarea Roxanei și Mihuț. Am înregistrat voice over-ul cu ajutorul lui Iulian Ardelean, Aceștia mi-au fost tutori (un cuvât atât de greu de pronunțat în fața mulțimii) pe parcursul festivalului.
Dacă recitesc parcă n-am făcut nimic totuși am muncit mult și întradevăr cred că nu aș fi făcut nimic singur fără ajutorul oamenilor din jurul meu. Vă mulțumesc mult că m-ați ajutat, susținut și învățat ce înseamnă lucrul în echipă, perseverența, implicarea, curajul. Mulțumesc Catalin si Andreea Rudolf pentru organizarea acestui eveniment. A, nu v-am spus? Am luat Oscarul la film, e la mine în raft.
