Farmecele româncelor
O banală discuție avută cu soția mea la câțiva ani după ce ne-am cunoscut s-a transformat într-o adevărată dezbatere filosofică. Am pornit de la o simplă întrebare pe care mi-a adresat-o: Auzi, eu cu ce te-am cucerit? Eram o tipă plinuță, înaltă, șatenă, cu părul lung, nu aveam nici o caracteristică din descrierea femeii perfecte pentru tine și totuși am sfârșit prin a fi soț și soție.
Pentru a părea inteligent, nu că nu aș fi :), răspund plin de mine: Cu farmecul tău. Am simțit deodată străpungându-mă două săgeți ce își aveau rădăcinile în privirea ei sceptică. Știi ceva, te rog, să fi mai exact. Fermecătoare e și mama pentru copil, pentru că îl iubește, îl alintă, îl protejează. Plină de farmec este și tanti Gherghina, din fața blocului, care mănâncă toată ziua semințe, contorizează tot și are 120 de kilograme, pentru că știe să glumească și probabil în ochii bărbatului ei este zeiță. Românce cu farmec sunt și bunicile, educatoarele, învățătoarele și toate femeile care au apărut în viața noastră și care au reușit să ne impresioneze cu ceva.
Răspunsul acesta m-a lovit mai rău decât dacă mi-ar fi dat o palmă peste față. Am început să reflectez puțin. Are dreptate. Mama are farmec, nu nu mă refeream la cremele Farmec pe care le folosește, ci la optimismul ei, la blândețea și înțelepciunea ei. Doamna educatoarea m-a fermecat prin modul în care se juca cu mine, învățătoarea prin calmitatea cu care m-a învățat să țin stiloul în mână și să fac primele liniuțe, bastonașe și litere. Prima fată pe care am considerat-o prietena mea, cred că tot la grădiniță eram, am privit-o ca fiind plină de farmec pentru că era băiețoasă și se cățăra în toți copacii. Apoi în adolescentă, inima mi-a fost furată de o fată a cărui zâmbet era irezistibil, iar de trăsăturile fizice ce să mai zic, erau perfecte. Uaau, câtă dreptate are femeia de lângă mine. Într-adevăr toate femeile au farmecul lor. Atunci am început să îi povestesc că la ea m-a atras lejeritatea cu care puteam să îi vorbesc. Fiind un tip timid, lucru pe care ea nu l-a observat niciodată la mine, nu eram în stare să leg două cuvinte fără să mă bâlbâi sau să fără să spun vreo prostie. Cu ea era altfel. Puteam să vorbesc ore în șir fără să mă simt amenințat de nimic. Descrierea fizică făcută despre femeia ideală: minionă, slabă, brunetă și tunsă scurt, nu avea nimic în comun cu ea dar ea avea și are acel ceva. Acel ceva care mă face să fiu eu însumi, care îmi dă curajul să evoluez, să râd atunci când vreau să râd, să plâng atunci când vreau să plâng fără a mă simți amenințat sau judecat. Da,ea are farmecul ei. Farmecul de a mă face să mă simt liber, farmecul de a-mi da încredere în mine, farmecul de a mă corecta blând, farmecul de a fi un om împlinit.
Găsind în orice femeie din jurul meu elementul ce îi evidențiază farmecul, am depășit puțin granițele și am încercat să analizez și femeile națiilor pe care am reușit să le văd și: americancele: în afară de frumusețe fizică mai nimic, olandezele: femei blonde și înalte, indiencele: oare sunt femei sau bărbați?. Cam așa pot rezuma tot farmecul lor. Recunosc că acum sunt și puțin naționalist și proslăvesc românca. Românca care știe să fie și femeie, și mamă, și soție.
În concluzie există doar Românce cu Farmec.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlogSpring2013.
