Arta seducției

   Sedus, sedusă, seducător, seducătoare, seducție... cuvinte destul de grele pentru mine. Niciodată nu am fost cuceritor, un Don Juan, din contră timiditatea este la ea acasă cu mine. Într-o seară, sătul de stat în casă și de atâta singurătate mă hotărăsc să ies în oraș. Nu pun accent pe haine, niciodată nu am pus, un tricou și un blug sunt ok. Ca atare trag un tricou din șifonierul ticsit, iau o pereche de pantaloni de pe scaun, îmi dau în treacăt cu noul parfum primit cadou, Playboy VIP For Him, și ies pe ușă.

   Mă grăbesc să ajung în stradă. Puțin dezorientat și oarecum speriat mă îndrept spre pub-ul în care ies mereu să beau o bere, e liniștit și toată lumea cunoaște pe toată lumea așa că mă simt în largul meu. Am un sentiment ciudat. Grăbesc treptat pasul fără să îmi dau seama de ce, simt nevoia să ajung mai repede. 

   Drumul mi se pare interminabil, ajuns în fața pub-ului urc în grabă cele câteva scări, ciudat... nu mă așteaptă nimeni. Intru puțin sfios, salut lumea, iau o bere și mă retrag liniștit în colțul meu, așezându-mă pe o buturugă. Îmi arunc liniștit privirea de jur împrejur căutând totuși un partener de vorbă. Deodată, atras de o forță necunoscută îmi îndrept privirea spre ușă. Ochii îmi rămân încremeniți în acea direcție, muzica se aude din ce în ce mai încet, ceilalți parcă au dispărut, inima îmi bate din ce în ce mai rar și mai neregulat... în acel moment a intrat ea, ochii îi străluceau iar zâmbetul ei umplea încăperea. Nu o cunoșteam dar văzând că în spatele ei se afla o amică de-a mea cu care vorbea nestingherită, încep să mă mai liniștesc... așa o să am șansa să intru în vorbă cu ea fără a părea neîndemânatic. Aștept ceva timp ca să se acomodeze și ca să tatonez terenul... o fi singură sau nu, nu vroiam să dau cu bâta în baltă încă de la început. 

   Timpul trece, atmosfera se încinge iar eu stau tot în colțul meu, liniștit, întorcându-mi din când în cânt privirea către ea, să mă asigur că e încă acolo și că mai am timp să o abordez. Ce-i drept nu timpul e dușmanul meu ci lipsa curajului.

   Începe un blues... o voce interioară îmi spune să o invit la dans. Mă uit cu teamă spre masa unde era ea. Stătea singură urmărind perechile ce dansau liniștite în jurul nostru. O voce interioară îmi spunea să o invit la dans. Mă ridic și mă îndrept spre ea de parcă cineva mă împinge de la spate. O invit la dans, acceptă. Sunt mulțumit. Se iuta la mine și zâmbea. Începusem să vorbim despre nimicuri ca și cum ne cunoșteam de o viață. Am dansat un dans și încă unul, și încă unul, nu ne-am dat seama când timpul a trecut. O strângeam în brațe din ce în ce mai tare, de parcă îmi era teamă ca cineva să nu o fure. La un moment dat îmi șoptește că îi place parfumul meu. Bâlbâindu-mă mă surprind zicând doar...Playboy VIP For Him.

   Timid o invit afară să mai discutăm, râdea cu poftă la glumele și mă asculta și mă privea cu atât de multă atenție de parcă ar fi vrut să mă soarbă din priviri, orele au trecut fără să ne dăm seama când și mă surprind conducând-o spre casă. Ajunși în fața blocului îi fur promisiunea de a ne vedea a doua zi în același pub, la aceeași oră. Vreau să plec dar ceva mă trage tot mai mult spre ea, deodată buzele noastre se întâlnesc. A fost cel mai senzual sărut și deși au trecut câțiva ani îl am și acum în minte.

   Ne-am întâlnit și în seara următoare, iar am dansat, și iar și iar... și așa au trecut zece ani și încă mai dansăm împreună pe aceleași ritmuri și chiar cu aceeași sfială.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2012.