miercuri, 26 octombrie 2016

Coalita pentru familie ataca

Cred că majoritatea oamenilor indiferent de orientarea sexuală nu simt dezgust când văd două fete sărutându-se așa că am ales să folosesc această poză pentru a nu te forța să închizi pagina din prima secună și să te provoc să citești mai mult de aceste rânduri.


Toți românii cunosc demersul coalitiei pentru familie cu acea petiție pentru a schimba constituția și anume că e prea vagă exprimarea căsătoria între soți și trebuie schimbată explicit cu căsătoria dintre un bărbat și o femeie pentru că așa-i tradițional și creștinește de când l-a făcut Dumnezeu pe om. Totuși cei de la TED ne prezintă o scurtă istorie a ceea ce a însemnat căsătoria dealungul timpului. Vă invit să urmăriti asta aici și să trageți singuri concluziile.


Au semnat 3 milioane de oameni, sunt ceva așa că am întrebat și eu câteva persoane să văd ce mesaj a ajuns la ele. O fată mi-a spus că preotul a rugat-o să semneze deoarece se vrea ca aceste căsătorii să fie oficiate de preoți. Nu despre asta e vorba dar ea a considerat că nu este bine și a semnat. Cu siguranță sunt persoane care și-au dorit să semneze și până la urmă e dreptul lor așa cum a spus si președintele României. Chiar dacă nu schimbă cu nimic numărul covărșitor de persoane care au semnat am marea bănuială că mulți dintre ei au semnat că așa li s-a cerut, Așa se întâmplă lucrurile prin bisericile ortodoxe din ce am observat, așa trebuie, așa se face, așa se zice dar motivul pentru un anume ritual de exemplu prea puțini îl cunosc. Biserica are o putere incredibilă de manipulare pe care eu o invidiez sincer să fiu, mi-ar plăcea șă am măcar 10% din această putere. Știu că nu o am totuși aș vrea să urmăriți și acest videoclip care ilustrează puțin din ce înseamnă această luptă a coaliției pentru familie și dacă poți să te pui în pielea unui nefericit sortit să îndure rușine, dispreț, amăgire, repulsie pentru faptul că e puțin mai diferit față de tine.


Ei spun că familia tradițională este amenințată dar cu ce? De ce teama asta că vor urma alte cereri precum poligamia? Cu ce deranjează societatea 2 peroane de același sex care vor fi recunoscuți de stat ca familie? Oricum ei trăiesc împreună și fără acel act, e vorba despre drepturile omului, vor avea drepturi egale cu tine care faci parte dintr-o familie tradițională, te deranjează asta? Cu ce te deranjează pe tine ca individ căsătoria lor? Nu înțeleg...

Dacă vă place lectura pe această temă vă las acest articol mult mai profund decât ce am scris eu aici.

Înțeleg faptul că nu-ți place să vezi 2 bărbați sărutându-se, nici mie nu-mi place, dar nu-i treaba mea. Așa îmi manifest și eu iubirea față de soția mea și nu mi-ar conveni să fiu judecat pentru asta, bănuiesc că nici ție. Din câte observ oamenii religioși sunt cei mai vocali dar oare asta le cere Dumnezeu să facă? Nu înțeleg, așa că dacă mă puteți lămuri, lăsați-mi un comentariu mai jos. Muțumesc.

Niciun comentariu: