Viața cu Doru

Nu sunt eu cel mai bun, dar am voie să îmi imaginez cum ar fi dacă aș deveni un partener media pentru edițiile viitoare SuperBlog. Păi, pe lângă postarea logo-ului pe site-ul meu, aș începe cu prezentarea experiențelor mele, trăite la fiecare ediție SuperBlog la care am participat. Dacă la ediția din 2012 am fost în elementul meu prin existența multiplelor probe de I.T., la Spring SuperBlog 2013 lupta a fost mai dificilă pentru că a trebuit să înfrunt temele feminine și să concurez cu reprezentantele sexului frumos care se pricep foarte bine să scrie despre cosmetice, bijuterii sau poșete. 

După cum am mai scris, nu sunt genul acela de om atent la detalii și nici unul care face ceva doar pentru că așa trebuie sau așa e bine. Dacă vreau să le ofer ceva celor dragi o fac pentru că simt lucrul aceasta și nu am nevoie de un moment anume pentru asta. În ceea ce mă privește sunt ușor de mulțumit. Dă-mi un laptop, calculator, telefon și totul e ok. Sunt atras de tot ceea ce înseamnă tehnologie, iar mai nou, pentru că îmi place fotografia sunt atras de aparatele foto și toate accesoriile acestora. Și cum nu vreau să primesc ceva ce nu mi se pare bun, prefer să mi le ofer eu însumi.

Pentru că Reeija m-a invita să prezint un moment în care am făcut cumpărături alături de partenera mea, am început să caut prin sertărașele cu amintiri ale creierului. Și iată peste ce dau!... Recunosc că această întâmplare era bine ascunsă și cu greu am reușit să o scot la iveală.

Plictisit de orele lungi petrecute la birou și sătul de trasat cote mă hotărăsc să ies la o cafea în oraș. Nu aveam chef de companie, ca atare în drum spre casă mă opresc la o cafenea. Era destul de târziu, dar cum eu aveam de lucru și noaptea, cofeina nu avea să îmi facă probleme. Găsesc o masă liberă într-un colț mai retras. Aveam intimitatea necesară. În colțul opus erau așezați niște puști puși pe glume. Era clar ca aveau chef să petreacă. Nu știu de ce, dar fără să vreau îi urmăream cu atenție. Probabil că îmi aminteam de perioada când eram și eu ca ei: liber ca pasărea cerului, fără obligații, probleme și alte cele. Eh, dar au trecut anii, și odată cu ei și teribilismul.

Într-o dimineață mă trezesc buimăcit de sunetul insistent al soneriei. Sunetul devenea deranjant și eu cu mai multă îndârjire mă întorceam de pe o parte pe alta. Sunetul încetează dar eu, după câteva minute de somn mă ridic speriat din pat și mă îndrept spre ușă. Nu mai era nimeni. Dar în fața ușii găsesc o cutie pe care scria: Vacanța perfectă.

Gândindu-mă la relația dintre artă și lux mi-a venit în minte o întâmplare petrecută acum mulți ani în urmă, la un târg de meșteri populari, un târg de tradiții. Participam alături de soția mea care este pictor de artă naivă cu destule expoziții naționale și internaționale la activ.

O banală discuție avută cu soția mea la câțiva ani după ce ne-am cunoscut s-a transformat într-o adevărată dezbatere filosofică. Am pornit de la o simplă întrebare pe care mi-a adresat-o: Auzi, eu cu ce te-am cucerit? Eram o tipă plinuță, înaltă, șatenă, cu părul lung, nu aveam nici o caracteristică din descrierea femeii perfecte pentru tine și totuși am sfârșit prin a fi soț și soție.

Eram hotărât să fug de monotonia oferită de serviciu și probleme zilnice. Deja trecuse ceva timp de când nu am evadat într-o mică excursie. Acum aveam un concediu de 2 săptămâni. Hotărât să văd ceva nou aleg să merg în Barcelona. Am ajuns la Roma, Veneția, Paris, prin Olanda dar niciodată în Barcelona, această frumoasă capitală a Cataloniei.

Nu prea am avut legătură cu mașinile de cusut. Am fost genul de băiat care își ajuta mama la gătit și dădea cu aspiratorul dar care și bătea mingea în fața blocului sau fugea, spre disperarea mamei, să înoate în Dunăre. Îmi amintesc totuși că o surprindeam uneori în fața mașinii cosând câte o lenjerie de pat. De croit nu știu dacă croia, eu nu am dat atenție la lucrul acesta. Știu doar că atunci când umbla la mașina de cusut eram terorizat de ațele și scamele pe care le găseam apoi peste tot prin cameră. Oricât se chinuia să le strângă pe toate tot mai rămânea câte una. Uitându-ne pe fotografiile de la grădiniță îmi amintesc că îmi povestea cum mi-a lucrat cu migală fiecare costum pentru serbare. Cică eram cel mai cochet de acolo. Eu nu prea îmi mai amintesc, sigur eram entuziasmat la început apoi nu mai dădeam importanță. Nu e de mirară că a la fel fac și acum la capitolul haine. Noroc că se mai ocupă nevastă-mea de mine, că altfel cine știe cum mai ieșeam pe stradă.

Bărbat..., da, eu sunt bărbat. Dantele, fundițe, sutiene, chiloți, bluze, fuste, rochii, poșete, pantofi, dresuri și toate celelalte ce țin de latura femeiască mă depășesc. Moda mă depășește. Pentru mine abia sunt în stare să îmi cumpăr un tricou și niște pantaloni. Singurul criteriu e să fie comozi, iar la pantofi de adaugă și cel al materialului din care sunt făcuți. Țin să fie de piele. Să le asortez?!!...ce e aia?, cu ce se mănâncă? Tricoul e tricou, cămașa e cămașa, pantalonul e pantalon. Nici culorile și asortarea lor nu e elementul meu forte. Asta e. Din punctul acesta de vedere sunt depășit.

Draga mea, Nu ți-am mai scris o scrisoare încă de pe când îmi târam existența pe câmpul de instrucție, mai exact de prin armată. Doamne ce mult timp a mai trecut de atunci și cât de mult ne-am mai schimbat!

Sunt un tip destul de neatent la detalii și ca atare nu prea am dat importanță pilozității feminine, recunosc, până mi-am întâlnit soția. Habar nu aveam de toate modalitățile de epilare: cremă, ceară, aparate, știam doar de lama de ras că doar pe aceea o folosesc și eu. Cum pe mine nu mă deranjează dacă azi am barbă sau nu, nu îmi trecuseră nici o secundă prin cap nici probleme pe care le întâmpină  femeia, toate frustrările și stările de anxietate create de dorința de a arăta cât mai bine pentru ele dar trebuie să recunosc că și pentru noi bărbații și nici durerile suportate.

Nu sunt genul care să spun vorbe mari sau care să fac tot timpul cadouri. Dar atunci când le fac, vreau să își lase amprenta în sufletul persoanei care le primește. Din păcate anul acesta luna în care oficial îmi pot răsfăța soția mă prinde departe de casă. Dar, cum atunci când vrei ceva poți, și eu vreau să o surprind. Sunt un om al tehnologiei. De foarte multe ori îmi fac cumpărăturile de pe internet. Pot să caut același produs pe mai multe site-uri, să compar prețurile și totodată să citesc și părerile altor cumpărători despre el. Deci și de data aceasta voi apela la sfântul internet. :)

         Sunt bărbat. Mai mult de o spumă de ras, un antipespirant, un parfum șiiiii.......și cam atât nu folosesc. Cum pot eu scrie ceva despre niște produse care aparțin lumii femeilor?! Mă simt ca și cum aș încerca să intru într-un teritoriu interzis mie. Și totuși trebuie să fac lucrul acesta. Este un concurs în care trebuie să îmi depășesc limitele și nici nu îmi place să fiu penalizat. Am câteva nopți în care m-am tot gândit ce și cum să scriu. Nici o idee. Mai am câteva zile și termenul limită se apropie. Disperat și cu creierul în pană de idei îmi iau în fugă giaca, îmi trag bocancii în picioare, și în secunda următoare mă trezesc în mijlocul străzii. Trebuie să găsesc ceva ce să mă inspire, trebuie.

                        Anul trecut am participat la SuperBlog din curiozitate, și cum distracția și emoția au fost pe măsură nu puteam rata ediția de primăvară care mă va scoate din hibernare. Odată cu venirea primăverii și creierul are nevoie de antrenament:). Chiar dacă au trecut câteva zile de la 1 martie mă alătur și eu alături de ceilalți participanți la ediția SuperBlog Spring 2013 .