marți, 6 mai 2014

Pongala

Universitatea
Întâmplător am aflat de acest festival Pongala. Ni s-a spus că este cel mai mare festival din lume unde se adună foarte multe femei din toată India. Suna interesant, și am zis să mergem. Un coleg mă avertizează că este foarte aglomerat dar să nu ne facem probleme că e poliție și o să ne placă, e altceva. Evenimentul intră în cartea recordurilor deoarece reușește să adune cam 2.5 milioane de femei din toată India toate cu scopul de a găti pentru zeița AttukalAmmaea fiind mama supremă și creatorul tuturor ființelor vii.


Templu Ganesha
Acest eveniment se petrece în capitala Keralei, în orașul Thiruvananthapuram. Zeița se află în templul Attukal Bhagavathy și în jurul acestui templu pe o rază de 5 km sunt adunate femei cu ulcioare pregătite pentru gătit. 

Ritualul gătitului constă într-un fel de mâncare dulce compus din terci de orez, melasă dulce maronie, praf de nucă de cocos, nuci și stafide. Acestea se dă în clocot și se oferă zeiței pentru ai potoli setea. 

Cu ochii pe Ștefănuț al nostru
Noi am ajuns în jurul orei 9 pe undeva prin centru, la universitate. Acolo am parcat și am căutat să luăm o ricșă pentru că era destul de departe templul iar mașinile nu aveau voie să intre. De cum am intrat în oraș, pe marginea șoselei erau femeile pregătite de gătit. Ricșa ne-a lăsat pe undeva în zona marelui templu iar noi am luat-o la picior. Ne minunam că pe margine nu mai era un singur rând de ulcioare ci 3-4 rânduri. Era foarte multă lume iar soarele începea să ardă. 

Templu Ganesha
Până la templul Attukal ne-am oprit la templul închinat lui Ganesha. Aici lumea cumpăra nuci de cocos maronii și le spărgeau într-un loc special amenajat pentru asta. Probabil spuneau o rugăciune scurtă iar spartul lor simboliza un fel de jertfă. Am reușit să fur o fotografie dar oamenii de acolo m-au rugat să nu fotografiez, așadar m-am conformat. 

Poză de socializare
La intrare în incintă unii oameni se întindeau pe burtă, cu palmele lipite deasupra capului și spuneau o rugăciune scurtă. Înăuntru nu am mai intrat deoarece bărbații trebuia să poarte mundu și să intre la bustul gol iar eu eram în pantaloni scurți. Fiind destul de aglomerat lumea intra, făcea o tură în jurul statuetei, se opreau din loc în loc să se roage apoi ieșeau afară. Totul se petrecea foarte repede făcând loc și altor oameni să intre. 

În drum spre marele templu am admirat lumea cum se pregătea meticulos de gătit. Din loc în loc erau întregi bucătării unde se făcea mâncare. Inițial nu am înțeles de ce se gătea apoi am văzut că lumea, după ce preparase licurarea, stătea la rând pentru mâncare acolo. În templul Attukal nu am avut voie să intrăm, așa că am rămas în zona aceea la umbră. 
La cumpărături
Norul de fum
La un moment dat se aude un anunț în difuzoarele stradale, cred că s-a mai spus și o rugăciune apoi toată lumea a făcut focul pentru a fierbe apa. Inițial toată activitatea părea pașnică dar nu mi-a trecut nici un moment prin gând că acel foc face fum, foarte mult fum. În următoarele minute abia că mai puteai respira. Am încercat să plecăm din acel loc dar mai rău am făcut, cu cât înaintam în mulțime cu atât se îndesea fumul mai tare. Mi-am tras familia la marginea drumului, lângă un lac și am rămas pentru mai mult timp acolo încercând să respirăm aer ceva mai curat ce era adus de o adiere de vând din spre apă. Mă uitam la cer și nu-mi venea a crede, jumătate era un albastru senin iar cealaltă parte era negru parcă acum veneau norii de ploaie care de fapt era fumul. La jumătate după începerea ceremoniei au început să se audă sirenele de salvare. Mai târziu am observat și oameni leșinați așadar îngrijorarea mea era îndreptățită. Nu e de mirare la cât fum se făcuse, vântul nu bătea mai de loc iar soarele toropea de căldură. 

Momentul rugăciunii, pregătirea pentru incendiere :)
Pe marginea acelui lac, ne-am împrietenit cu câteva gospodine, care ne-au servit cu Semiya Payasam. E o băutură acră făcută cu lapte acru, zahar, apă și nuci caju.

După ce s-a mai domolit fumul ne-am continuat drumul. Am mers spre locul de unde știam că putem găsi o ricșă admirând lumea cum stătea la cozi de zeci de metri așteptând să le vină rândul la mâncare. am găsit o ricșă destul de greu, Ștefănuț era obosit și trebuia să mergem. Într-un final am ajuns la mașină și ne-am hotărât să mergem la plajă într-o stațiune foarte în vogă în acea zonă Kovalam. 

Ridicarea norilor de fum
Ajunși acolo, Ștefan a rămas la mașină cu șoferul pentru că dormea, iar noi am fost să ne bălăcim în apă. După o zbenguială pe cinste și nenumărate ședințe foto am fost de am mâncat. Ne-am mai plimbat puțin prin stațiune și am hotărât să plecăm cât mai devreme să ajungem acasă devreme. 

Plecare a fost în jur de ora 4 după-amiază și ajunși acasă la 2 noaptea. Nu pot să vă descriu drumul că a fost unul de calvar. 200 de km i-am parcurs mai mult stând decât înaintând. În mașină era un mp5 player pe care șoferul avea un film în limba malaială, despre o gravidă, atât îmi aduc aminte deoarece jumătate din film era nașterea, iar copiii l-au văzut de cel puțin 3 ori până acasă.

Cam asta-i aventura noastră la acest eveniment. Am apărut și într-un articol pe thehindu.com. Vă las să admirați câteva fotografii de acolo, sper să vă placă.

Ulcica în flăcări
Ajunși la templu
Bucuria de a fi fotografiată
Așteptând să fiarbă apa
Rugăciunea
Poliția e cu noi, entuziasmul se citește pe fața
Preparăm licurarea
Aglomerație
După apă
Cam gata cu gătitul
Lumea prin zonă se plimbă
La plimbare
Fericire
Și noi prin zonă, lumea a terminat de gătit
Ștefănuț e cam obosit
Planton
Machiaj
Rătăciți
La coadă la mâncare
Fetițele
În curtea universității
Repaos 
La plajă
Sebi, sub atenta supraveghere a mamei
Priveliștea de pe terasă
O ultimă bălăceală împreună cu Ștefănuț

Surse: 
https://www.keralatourism.org/event/attukal-pongala-festival/30
http://en.wikipedia.org/wiki/Attukal
http://www.onamfestival.org/payasam.html

Niciun comentariu: