miercuri, 23 aprilie 2014

Moralitatea

Am observat că o parte dintre oamenii religioși au credință deoarece acolo este sursa lor morală. Ei consideră că dacă nu ai credință, automat ești o persoana imorală. Foarte multi atei spun ca nu au nevoie sa creadă sau sa le fie frica de vreo pedeapsa Dumnezeiasca ca să nu ucidă de exemplu. Nu cred că sunt oameni sănătoși mental care să considere omuciderea normală. Eu făceam parte din cei ce încercau să găsească un sprijin în religie. În timp am realizat că este doar o amăgire și nu făceam nimic altceva decât să mă păcălesc. Și până la urmă, de unde vine moralitatea?


Moralitatea mea de exemplu pornește dintr-o zicala veche, "ce ție nu-ți place, altuia nu-i face", așadar, fac tot posibilul sa nu deranjez pe nimeni. Totuși zicala e incompletă și îmi place să adaug faptul, că trebuie să ofer celorlalți, ceea ce mi-ar place să primesc. Pornind de la vorba aceasta, pe care cu siguranță mai toți ați auzit-o de mici, consider ca moralitatea fiecărui individ se dezvoltă în funcție de educație. Eu îmi dezvolt moralitatea și prin observație. Cu cât lumea este mai educată, cu atât se poate înțelege mai bine armonia conviețuirii de care avem atâta nevoie. Tot ce trebuie să facem este doar să ne acceptam unii pe alții cu toate particularitățile noastre, fie că suntem creștini, musulmani sau homosexuali.

În religie moralitatea vine din vechile pilde. Multe dintre ele au o conotație morala foarte bună. Majoritatea sunt interpretate de oameni ca o constrângere: trebuie să îmi ajut aproapele pentru că așa zice Iisus, sau mai rău, dacă nu fac precum în pildă voi ajunge în iad. Am observat că oamenii făcând din constrângere și nu din înțelegere, acel sens al moralității se pierde și cu timpul acea acțiune de binefacere e posibil să fie ignorată conștient, mai ales când exista și remediul prin spovedanie unde păcatele sunt șterse cu radiera. Aceasta este încă o acțiune greșită, deoarece individul nu conștientizează gravitatea faptului iar el fiind iertat, va continua să îl comita. Acea învățătură morală nu va fi respectată nicicând, deoarece e interpretată superficial, apoi există posibilitatea de a fi iertat oricând.

Se spune că oamenii se nasc cu talente. A fi bun sau rău consider că tot la categoria talente se încadrează. Din păcate sau fericire aceste talente se dezvoltă inevitabil pe parcursul vieții, iar o persoană rău voitoare cu greu o poți îndrepta. E precum lupul care-și schimbă parul dar năravul ba. Totuși consider că aceste persoane pot ajunge la o moralitate bună prin educație. Doar așa pot înțelege și discerne faptele lor, nicidecum prin amenințări, deoarece frica dă naștere la frică. La polul opus, oamenii buni pot face acțiuni imorale din două motive: unul ar fi o interpretarea greșită a unei pilde de exemplu, iar celalalt motiv ar fi frica instaurată. Eu consider că cea mai bună soluție e să fie ajutați să gândească și să conștientizeze lumea din jurul lor. Am observat că ei iau de bun ce zic alții, de obicei cei considerați mai școliți. La acele concluzii trebuie fiecare să ajungă prin propriul discernământ nu pentru că așa zice preotul.

Cum influențează educația conduita morală? Dușmanul cel mai mare pe care-l avem este frica, teama de nou și necunoscut. Aceasta odată instaurată cu greu o mai poți depăși, e ca și cum îți faci o groapă singur, știi că poți s-o ocolești dar tu cazi în ea de fiecare dată. Foarte mulți oameni cad în propria capcană fără să conștientizeze. Și eu încă îmi mai construiesc gropițe de care mă mai împiedic, dar le conștientizez și încerc pe cât posibil să le depășesc. Soluția constă în a studia acel necunoscut și metodele prin care poți depăși impasul. Odată ce acel necunoscut devine familiar e mai ușor să găsești curajul de a păși. Partea morală provine din acele metode de a păși. Unii oameni preferă să ocolească groapa și merg mai departe iar alții o și astupă pentru a nu lăsa pe altcineva să cadă în ea. Uite așa revin la cele mai de sus unde spuneam că îmi place să ofer ceea ce mi-ar plăcea să primesc.

Eu am avut o barieră imensă în a oferi deoarece tot timpul mă simțeam folosit, iar pe cei din jur ii simțeam nerecunoscători, dar acest sentiment era creat datorită așteptărilor. Acum, de exemplu, am învățat să ofer iubire tuturor necondiționat, fericirea mea constând în cele oferite. Acesta e o învățătură deosebită primită de la copiii mei. Consider ca e un dar cu care te naști dar se pierde cu timpul, când devii adult. Toți ne naștem morali, dar ne-o distrugem inconștient.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Crezi in cel a carui morala o urmezi.
Nu urmezi pe nimeni, dar iti faci propria morala, atunci crezi in tine.
Nu e vorba de imoralitate cat e vorba de morale care se contrazic : morala credintei in inviere si morala credintei in reincarnare.

Iertarea in spovedanie se obtine cu doua conditii: 1. crezi ca e pacat 2. iti asumi responsabilitatea urmarilor propriului pacatul 3. te lupti sa te indrepti

Frica este de doua feluri: frica rea care blocheaza ratiunea ( nu reusesc sa ma gandesc la acel necunoscut ) si frica buna care asuma o grija ( frica pazeste bostanaria )

Anonim spunea...

trei conditii

Doru Stoica spunea...

Intradevar sunt de aceeași părere că moralitatea se dezvoltă de mic copil până la bătrânețe.

Care e morala credinței în înviere sau reîncarnare? Sincer nu știu, fă-mă să înțeleg te rog.

Scopul iertării religioase e una demnă de laudă doar că se bazează pe principii greșite și de aceea nu funcționează. De ce? Pentru că se bazează pe credință și frică. Cred că e păcat deoarece așa spun clericii și mi-e frica de pedeapsă. Atâta timp cât nu conștientizezi că acel păcat nu e benefic, nu observi consecințele dăunătoare al acestuia, nici nu vei pune capăt acelui păcat, doar te vei amăgi că într-o zi nu-l vei mai face. Exemplul cu fumătorii mi se pare cel mai concludent.

Frica are la baza lipsa cunoasterii. Daca nu știi să înoți îți va fi frică de apă, odată ce înveți frica dispare. Frica bună la care faci referire de fapt e asimilarea de cunoștințe. Cu cât cunoști mai multe metode de furt cu atât vei dezvolta capcane și vei fi mai sigur că nu vei fi furat. Frica rea e atunci când nu știi cum să reacționezi și intri în panica și nu poți acționa rațional întradevăr.

Se pare că tu încerci să observi partea benefica a religiei, și întradevăr religia încearcă să vină cu soluții dar, din păcate nu sunt cele mai bune, uităte-n jur, observă lumea. Observă-te pe tine dacă întradevăr ai pus capăt unui păcat pe care-l faci frecvent, daca ai pus capăt e din cauză ca l-ai înțeles? sau ai vrea să-l mai faci dar ți-e frică de pedeapsă... Spre exemplu, chiar e un păcat malahia? Dăunează cu ceva, deranjează pe cineva? Sau ți-e rușine și frică că ești văzut și pedepsit. Ce spun psihologii? Întreabă-te, pune la îndoială :)

Anonim spunea...

Imi pare rau, nu stiu sa iti spun cum in detaliu, ci doar vad la nivel inalt ca se contrazic.

Frica de necunoscut ii face pe unii sa exploreze.

Malahia e pacat de dopamina http://reuniting.info/pair_bonding_101_beware_novelty_aphrodisiac