O simplă scrisoare

Draga mea,

Nu ți-am mai scris o scrisoare încă de pe când îmi târam existența pe câmpul de instrucție, mai exact de prin armată. Doamne ce mult timp a mai trecut de atunci și cât de mult ne-am mai schimbat!


Deși știu că aceste rânduri ți le voi înmâna personal, dacă voi trimite plicul prin  poștă probabil că va ajunge la vreo 2 săptămâni după mine, simt nevoia să îți împărtășesc pentru a nu știu câta oară sentimentele mele pentru tine. Liniștea profundă a camerei mă trimite cu gândul la tine, la ochii tăi  ce luminează orice încăpere și la râsul tău care te face să radiezi de fericire.

Ești specială, ești unică, ești femeia alături de care mă văd îmbătrânind. Deși cu sufletul și gândul îmi ești alături depășesc destul de greu momentele în care suntem despărțiți de miile de kilometrii. Îmi  doresc să te strâng în brațe și să îți arăt toată dragostea mea. Nopțile albe devin un deja-vu. Cu ani în urmă mă frământam cum să te împac dacă te supăram, mă gândeam cum să îți dau un trandafir sau cum să îți fur o sărutate la cinema. Acum retrăiesc toate momentele frumoase petrecute împreună cu speranța că le voi înmii atunci când voi fi lângă tine.

Te iubesc și te respect pentru că ai știut să mă accepți așa cum sunt, cu bune și cu rele. Atunci când alții au dat în mine tu ai știut să mă ridici și să îmi dai încredere învățându-mă cum să mă scutur. În momentul în care ai apărut în viața mea a intrat și fericirea. Se pare că era la tine și nu ai vrut să o dai nici unei alte femei :).

Îmi amintesc că în una din scrisorile trimise din armată ți-am făcut un desen în care arătam că iubirea noastră nu doar că va dăinui în timp ci se va și amplifica. Mi-ai răspuns că se va transforma într-o prietenie frumoasă și în respect, dar acum pot să te contrazic și să susțin că am avut dreptate.

Pentru că sunt genul care mai mult arată decât zice, mă opresc aici.
TE IUBESC

                                                             Cu un pupic iubăreț, 
                                                                                 al tău copil mai mare, soțul.
Sapte povestiNemira Logo nou_negru










Acest articol este scris pentru SuperBlogSpring2013.

Postări populare de pe acest blog

Ce faci atunci cand copilul inghite detergent lichid

Lupta nemiloasă cu demonul din mintea mea