sâmbătă, 30 martie 2013

Cadoul de suflet

După cum am mai scris, nu sunt genul acela de om atent la detalii și nici unul care face ceva doar pentru că așa trebuie sau așa e bine. Dacă vreau să le ofer ceva celor dragi o fac pentru că simt lucrul aceasta și nu am nevoie de un moment anume pentru asta. În ceea ce mă privește sunt ușor de mulțumit. Dă-mi un laptop, calculator, telefon și totul e ok. Sunt atras de tot ceea ce înseamnă tehnologie, iar mai nou, pentru că îmi place fotografia sunt atras de aparatele foto și toate accesoriile acestora. Și cum nu vreau să primesc ceva ce nu mi se pare bun, prefer să mi le ofer eu însumi.


Dar până la momentul actual, îmi aduc aminte de primul meu cadou pe care mi l-am cumpărat, și pe care l-am achitat în vreo jumătate de an. Abia terminasem liceul și intrasem în câmpul muncii. Cum îmi plăceau calculatoarele și mi-am dorit unul din totdeauna, cu primul salariu m-am dus fix la un centru de calculatoare. Cum nu îmi permiteam să îmi iau unul nou, mi-am achiziționat o minunăție la mâna a doua. Nu conta, important era că aveam propriul meu computator. Că în următoarele luni nu am mai avut bani nici de țigări deși 5 zile pe săptămână trudeam la vapoare, iar nu mai conta căci noaptea, așteptând minute în șir să se facă legătura reușeam să intru pe internet de la mine de acasă. Ce fericire pe capul meu și ce groază pentru părinții mei când vedeau factura de la telefon.  Dar groaza a trecut repede pentru mama, care a descoperit și ea Solitaire și alte jocuri. Cu tata a fost mai greu, dar s-a rezolvat și cu el. Fiind deja folosit, nu a dus-o mai mult de doi ani nici la mine, și a trebuit să îi schimb pe rând, pe rând câte o piesă: ba un ram, ba un hard, ba o placă de bază și tot așa și iată că fără să vreau am ajuns să îmi fac regulat câte un cadou pe placul inimii mele. Dar trebuie să recunosc că nici unul nu a ma fost la fel de memorabil ca primul. 

Ziua în care am intrat pe ușă cu acea cutie imensă și cu monitorul cu tub care era cât un televizor a fost memorabilă. Atunci și în zile următoare nu s-a mai putut discuta cu mine. Ore înșir eram în fața calculatorului încercând să îi descopăr toate tainele. Naivul de mine habar nu avea că lucrul aceasta nu avea să se întâmple niciodată căci tehnologia avansează. Nu descopeream bine un lucru că imediat aflam că a apărut ceva și mai complex.

Acum, pot spune că am evoluat. Deși în continuare cumpăr piese pentru calculator, căci trebuie să țin pasul cu tehnologia, nu mai constituie un cadou doar pentru mine, ci pentru toată familia, pentru că de multe ori nu mai am loc în fața monitorului de copii sau de soție. Cum pasiunile s-au diversificat, am început să îmi achiziționez aparate foto și diferite accesorii pentru ele. Consoarta mea nu este atrasă de surprinderea momentelor frumoase în fotografii așa că mă bucur doar eu de aparatura mea. Asta până când va mai crește năzdravanul cel mare care încă de pe acum îmi vânează camera foto sau momentele când o folosesc eu, pentru a profita și el să apese pe buton și să se lauda cu poza făcută de el. Dar și atunci, sunt sigur că tot voi mai găsi ceva doar pentru mine, asta stă în dorința mea de a evolua.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlogSpring2013.