joi, 15 noiembrie 2012

Sportul, dieta și eu

Îmi amintesc cu plăcere de modul în care eram hrănit de tatăl meu când era mic. Deși hrănit e puțin spus, mai mult îndopat, niciodată nu mâncam suficient, după spusele mamei. Dar partea frumoasă e că lingura de mâncare se transforma în avion, iar umplutura ateriza în gura mea fără prea mult efort. Era timpul petrecut împreună cu tatăl meu și era plăcut. Dar există și reversul medaliei și anume groaza pe care o aveam când eram tras de obrăjorii mei bucălați de distinsele doamne mai în vârstă, colege de serviciu ale mamei, rude sau cunoștințe de-ale bunicii. Cum nu era suficientă durerea pe care trebuia să o suport, frica trebuia să fie amplificată de replici precum:" Mânca-l-ar mama pe el de grăsunel". Deci în mintea mea de copil totul era cât se poate de clar: nu e bine că sunt gras și deși nu mai voiam să mănânc iar reveneam la jocul tatălui meu și iar eram păcălit să golesc farfuria.


Ei, dar anii au trecut. Ajuns la școală, sau mai exact la începutul adolescenței când majoritatea tinerilor pun accent și pe aspectul fizic, văzând că sunt mai durdului m-am ambiționat și în fiecare dimineață mă trezeam mai devreme și alergam în jurul blocului. Astfel am reușit să dau jos câteva kilograme. Dar toată povestea a ținut doar câteva luni. Intrasem la liceu, dădusem de gustul calculatorului și gata cu programul meu de sport.

După câțiva ani a urmat armata. Nu pot să vă descriu cât de bine arătam după perioadă, ca tras printr-un inel, ce mai. Dar s-a terminat și asta și am revenit la porțiile mari de mâncare ale mamei și la regula: se mănâncă tot din farfurie. Ca atare iar au apărut kilogramele în plus. Apoi m-am angajat, m-am căsătorit, timpul pentru sală a cam dispărut, de fapt cred că și comoditatea și-a făcut loc, iar kilogramele mele au rămas la locul lor, ba chiar au făcut și pui. Nu mă simt prea bine în pielea mea, starea de oboseală se amplifică, mă simt și mă mișc greoi și ca atare încerc să am grijă măcar la ce mănânc. Nu țin cine știe ce dietă, dar mă feresc de prăjeli și de mâncărurile tip fast-food.

Dar observ că nu e suficient și într-o plimbare la cumpărături cu soția mea prin Hypermarket-ul Real, ne-am oprit la raionul cu articole sportive, și văzând oferta, am decis că ar trebui să facem o investiție și pentru sănătatea noastră. Am analizat toate produsele: biciclete, benzi de alergat, banda de abdomene și stepper-ul. Banda de alergat ne-am gândit că ar fi bună, dar e prea voluminoasă pentru micul nostru apartament. Ca atare atenția s-a îndreptat spre o bicicleta pentru mine, finuță ce poate sta discretă în orice colț al casei și un stepper pentru soția mea, dotat cu tot felul de funcții și ușor de ascuns de ochii curioși ai musafirilor. Ei... primul pas fiind făcut nu ne mai rămâne decât să ne punem pe treabă și să facem sport. Acum sper să ne și ținem că doar nu degeaba spuneau romanii: “Mens sana in corpore sano”, iar eu chiar vreau să trăiesc până la o sută de ani sănătos și la trup și la minte.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2012.

Niciun comentariu: