Brânza brânzelor

    Stau lenevit cu laptopul în brațe și hoinăresc aiurea pe net. Îmi dau seama că îmi este foame. Mă ridic alene din pat și mă îndrept spre frigider. Mda… doar brânză, dar nu orice fel de brânză, e cașcaval afumat de la Delaco, preferatul meu. Facem un sandvici, din care mușcăm cu multă pasiune și umplem burta, ar merge și un pui de mămăligă însă lenea e mare .
             Întors la mai vechea mea activitate, mă gândesc că suntem un popor plin de imaginație și de creativitate, și pe principiul “nimic nu se arunca totul se transformă”  am învățat să facem din lapte: brânză, caș și cașcaval, norocul meu, așa am ce să mănânc și eu, e așa de ușor de luat de pe raftul magazinului !!!. Dar cum totul nu se rezumă doar la bucătăreală cuvântul simplu, banal, ce definește un produs alimentar a intrat și în expresiile ce de ceva vreme cam stau în anonimat, de… suntem elevați, folosim englezisme căci perioada franțuzismelor a trecut iar limba noastră nu e chiar așa ”cool”. Deja am început să filosofez, nu e punctul meu forte dar mai greșesc și mai fac și din astea că doar nu e mare brânză.

  Astfel îmi amintesc cum îmi spunea unul dintre profesorii mei în generală că sunt brânză bună în burduf de câine, și că dacă nu încerc să mă schimb nu o să fac nici o brânză. Eh… mare brânza, gândeam, brânză bună, brânză rea am trecut ca-n brânză prin școală și am terminat-o cu bine se pare. Deci brânza cu cât stă mai mult în burduf și dacă mai și mucegăiește puțin e mai bună. Și dacă tot îmi amintesc de școală gândul îmi fuge și la nenea Caragiale care plin de umor tot de la brânză se inspiră și când își botează unul dintre personaje: Brânzovenescu, oare îl chema așa pentru că era alb ca brânza, sau era vocea poporului mâncător de brânză? Cum nu îl mai putem întreba pe scriitor ne dam frâu liber imaginației, ce brânza noastră, că doar pe asta nu ne-o poate limita nimeni.
Stând așa pe gânduri cu laptopul în brațe deodată iese o gură mare din el și mă înghite. Sunt speriat, dar ce mama ei de brânză, sunt bărbat, trebuie să fiu curajos, aiurea... sunt speriat de moarte. Are loc o lungă călătorie prin tuneluri de brânză. Hmmm..... mirosul e îmbietor, în viteză rup o bucată de brânză o degust, o nebunie. Consistența cremoasă îmi îmbie papilele gustative. Teama începe să dispară dar călătoria continuă. Devin din ce în ce mai curios, oare ce o să se mai întâmple?
        Ajung și la capătul tunelului. Mă întâmpină o roată imensă de cașcaval proaspăt afumat și un calup de telemea abia scos de la saramură. Mă uit de jur împrejur, totul e doar din brânză: pereții, scaunele, masa, dulapurile... un ținut al brânzei oare?!, mă întreb. Da, da...se aude o voce puțin cam pițigăiată. Mă uit în jurul meu și nu vad pe nimeni, cred că mi s-a părut. În  partea stângă a camerei văd o ușă. Curios cum sunt mă îndrept spre ea, trebuie să văd ce este dincolo. O deschid, norii sub formă de ugere împrăștiau lapte peste tot iar din pământ creșteau bucăți de brânză. Un tărâm numai lapte și brânză. Ce noroc pe capul meu, cum nu sunt un zgârie brânză o să adun suficient cât să le dau tuturor prietenilor sau nu, dar asta e o altă brânză.
Când mă pregăteam să bag în sân și să îmi umplu buzunarele se aude un țiuit puternic. Mă uit peste tot, liniște. Îmi continui nestingherit treaba. Sunetul se repetă și chiar devine insistent. Mă deranjează. Deschid ochii și buimăcit îmi dau seama că e soneria. Era poștașul, îmi adusese  o scrisoare. O iau, trântesc ușa și mă întorc în pat dezamăgit că nu am reușit să mănânc pe săturate din bunătatea aceea de brânză, doar sunt fan brânză. Dar poate o să fie cândva un alt vis și o altă brânză sau poate la sfârșitul săptămânii o să facem o excursie până la o stâna ca în copilărie că tot mă bat la cap de ceva timp năzdrăvanii mei.

                                                                                Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2012.